Liderul conservator Dan Voiculescu a anuntat ieri ca parlamentarii europeni alesi din partea PC se vor alatura grupului ALDE, conducerea conservatorilor apreciind ca va avea "minimum doi sau chiar patru" reprezentanti in PE.
Voiculescu a tinut sa-i transmita liderul grupului Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European, Graham Watson, aflat in vizita la Bucuresti, ca, dupa alegerile pentru parlamentarii europeni, reprezentantii PC se vor alatura ALDE.
"Biroul politic al PC a hotarat ca europarlamentarii conservatori sa participe la lucrarile PE in cadrul grupului ALDE", a sustinut Voiculescu. Potrivit liderului conservator, acesta va fi si subiectul unei intalniri pe care o va avea vineri dimineata cu liderul liberalilor europeni. De altfel, euroobservatorii PC, alaturi de cei ai PNL, participa si acum la lucrarile PE alaturi de grupul ALDE.
Dan Voiculescu a mai declarat ca, din calculele Biroului Politic, partidul va fi reprezentat in PE de "minimum doi sau chiar patru" europarlamentari. (Nicoleta Nicolae)