UDMR isi desfasoara, in perioada 2-3 martie, cel de-al optulea congres, in cadrul caruia se vor adopta modificari la statut si program, referitoare la atingerea obiectivelor de autonomie culturala in contextul integrarii Romaniei in UE. Pentru ca niciun alt candidat nu s-a inscris in competitie, Markó Béla, liderul Uniunii inca din 1993, urmeaza sa fie reconfirmat la conducerea formatiunii. Acesta a anuntat ca principalele modificari care vor fi aduse statutului si programului UDMR nu se vor referi la apropierea formatiunii de structura unui partid politic, ci de pastrarea caracterului de Uniune si ca, in acest fel, se va pastra posibilitatea multitudinii de opinii. Principala modificare a statutului UDMR, prin care Consiliul de coordonare va fi inlocuit de Consiliul autonomiei culturale, poate fi apreciata drept un demers menit sa apropie mai mult Uniunea de dezideratul propus inca de la inceput si de electoratul care doreste atingerea acestui obiectiv.

Liderul UDMR reclama cuvantul dat

In discursul sau privind raportul de activitate rostit la Congresul UDMR, Markó Béla a criticat dur clasa politica romaneasca, avertizand ca vor fi tensiuni daca nu va exista autonomie teritoriala si sustinand ca, la formarea Coalitiei, Traian Basescu a acceptat "ideea de baza" a minoritatilor, iar acum "se face ca nu a auzit de ea". El a mai spus ca UDMR a avut in ultimii patru ani succese privind obtinerea de drepturi pentru minoritatea maghiara, dar ca intampina in continuare rezistenta din partea clasei politice din Romania. "Noi ne-am dus la Bucuresti sa conlucram cu romanii. Parintii nostri ne-au spus adesea ca politicienii romani nu se tin de cuvant. Noi n-am vrut sa credem acest lucru si nu vrem nici azi sa acceptam asta. Dar atunci, stimate domnule presedinte, stimati politicieni romani, faceti bine si dovediti-o, faceti bine si amintiti-va de cuvantul dat", a spus Markó.