Existenta grupului de extrema dreapta din Parlamentul European depinde de alegerile europene din Romania
Realitatea Romaneasca
Marti, 20 Februarie 2007
600
Europarlamentarul Joseph Daul, liderul grupului politic al Partidului Popular European (PPE), crede ca scaderea increderii in politicieni si in capacitatea lor de a duce tarile in directia dorita ii indeamna pe cetateni sa voteze extremistii, fie ei de stanga sau de dreapta. "Noi, democratii, credem in statul de drept si nu vom accepta niciodata vreo incitare la rasism, xenofobie si antisemitism din partea nimanui", a declarat Daul intr-un interviu acordat Agentiei NewsIn. Referirea facuta de Daul vizeaza noul grup al extremei-drepte din PE, format din numarul-limita de 20 de membri, din care fac parte si cinci deputati romani din PRM. Presedintele grupului denumit "Identitate, Traditie, Suveranitate" (ITS), este eurodeputatul Bruno Gollnisch, membru al Frontului National Francez. Grupul europarlamentar extremist a putut fi constituit gratie eurodeputatilor din Romania si Bulgaria, dupa aderarea celor doua tari la 1 ianuarie 2007. Conform regulilor PE este suficient ca ITS sa piarda un membru pentru ca existenta sa ca grup politic in Parlamentul European sa fie amenintata. "Romania este o democratie europeana, si puterea sa a crescut in timpul procesului de integrare in UE", considera Daul, care crede ca Romania poate avea un rol important in politica de securitate europeana, pe piata interna, intr-o politica de vecinatate puternica si eficienta, si poate contribui la stabilitatea in regiunea Marii Negre si a Balcanilor.
Joseph Daul a mai afirmat ca ca aproba decizia democratilor de a candida pe liste separate de partenerii de Alianta, PNL. "Avem incredere ca decizia Partidului Democrat de a candida separat de partenerii sai din Alianta va aduce mai multi membri grupului PPE-DE. Vrem ca acesta sa devina chiar mai puternic, in urma alegerilor din Romania", a spus Daul. El a refuzat sa se pronunte asupra crizei politice din Romania, intrucat "este o chestiune de politica interna", dar a tinut sa precizeze ca a fost "impresionat" de discursul presedintelui Basescu din Parlamentul European, din 31 ianuarie. "Stiu ca este una dintre personalitatile care se asigura ca Romania este un membru al UE serios, in care se poate avea incredere. Il respect pentru asta foarte mult", a conchis Joseph Daul.
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
600
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
600
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
600
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
600